Contact

Scrie-mi

Florin Bucuțea 
e-mail: florin.bucutea@yahoo.com

© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.

FLORIN BUCUTEA

Din 2013 cu aparatul foto la gât, cu vorba bună și cu reportofonul în buzunar ascult poveștile bătrânilor din sat, scotocim împreună lăzile de zestre. De ce? Pentru că mă îmbogățesc spiritual și moral. Pentru că învăț să rămân om. Pentru că trăiesc într-un loc care încă și-a mai păstrat o urmă a satului de altădată. O aură. Un arc peste timp. Fotografiile, așa prăfuite și deseori ascunse pe sub țoalele îmbibate în naftalină, sau puse în cutii de carton în dulapul din camera de din'ientre (camera cea bună) sunt uitate. Eu, m-am trezit să le înviu. Pentru că au povești. Pentru că au momente. Pentru că nu sunt o bucată de hârtie. Ruptă. Cu fotografiile în mână, cu omul în fața mea aflu despre viața simplă. De munca la câmp. De țesutul în război nopți la rând la lumina lămpii. De jocurile din Doscior. De iubirile sincere fără prea multe metafore. Despre bărbații plecați în cătană. Despre femeile și copiii ce le duceau dorul. Acasă. 

Satul are multe de spus. Are oameni. Pentru mine este o reală plăcere să-i ascult. Plec deseori de acasă pentru 10 minute, și revin după trei ore. Pentru că mătușa de la 59 și pentru că badea de la 145. Povestea decurge de la sine, cu luciditate, detalii. Cu lacrimi pe obrazul bătut de soare și de ... timp. Cu amintiri din junețe. Sfaturi. Trăiri. Sentimente ce azi par a dispărea. Îi privesc fix în ochi, în profunzimea sufletului, dincolo de vorbele grăite. Văd oameni fericiți. Învățați. Oameni simpli. Oameni într-o mulțime de lume. 

De la dumnealor....de la ei, că deja suntem prieteni buni, povestea acestui sat a prins aripi. A zburat din generație în generație. De la haiducul Dăian, la Dăișoara de astăzi. Eu vreau ca aceste aripi, aceste momente să nu rămână o istorie ștearsă. Vreau să fie vii. Azi. Mâine. Pentru aceia care vor urma. Care nu vor mai știi ce a fost aici.

Eu cred că viața este atât de scurtă și de frumoasă și cu toții reușim să lăsăm urme în urma trecerii noastre atât asupra oamenilor dar și a comunităților. Zic că este și va fi o împlinire ca peste ani să revin aici, în locurile în care la 25 de ani căram saci de cărți, așezam mii de volume pe categorii, mergeam la bibliotecă cu elevii să îi motivez să citească, proiectam filme în curtea Căminului, în curtea Bisericii, în Bibliotecă, le aduceam în față un spectacol de teatru într-un cadru nemaiîntâlnit nici de mine, nici de ei și anume, într-o șură, veneam în fața lor cu un spectacol de circ, le dăruiam an de an cadouri în Ajun de Crăciun prin campania Bucuria din cutie, campanie prin care comunitatea de oameni pe care am strâns-o în jurul meu și al proiectelor desfășurate la Dăișoara, a facut ca fiecare copil din sat să primească un cadou în Ajun de sărbători. Un loc în care la 25 de ani bucuram oamenii în vârstă, cărora le proiectam filme la biserică, filmări deseori cu ei pe care le găseam în diversele mele căutări, sau pur și simplu orele în șir în care stăteam cu ei la povești despre viața lor din tinerețe, despre simplitatea pe care ei au trăit-o, bineînțeles timp în care filmam și înregistram...sau faptul că la 25 de ani mergeam din casă în casă ca să găsesc și să culeg obiecte de patrimoniu tradițional, să îi conving mai înainte de toate că generațiile care vin după noi trebuie să știe ce înseamnă Dăișoara, ce a însemnat Dăișoara. și mai mult decât atât să îi conving să nu vândă, să nu se bucure la suma de bani pe care un colecționar privat le-o poate oferi, să înțeleagă că este mult mai important ca acestea să rămână aici, acasă, unde au fost făcute și unde capătă o valoare, unde înseamnă ceva. Astfel s-au pus bazele unei Colecții Muzeale.

Toate acestea au lăsat urme pentru mine și pentru timpul trăit aici și cred cu tărie că amintirile pe care mi le-am făcut prin aceste proiecte le voi pomeni mereu. Așa am cunsocut oameni. Oameni care mi-au devenit familie, oameni care mi-au devenit prieteni și care cu siguranță vor rămâne așa. Îmi doresc ca și eu la rândul meu să rămân o urmă în viața lor și poate de ce nu o urmă într-o viață viitoare a comunității care să se bucure de aceste proiecte făcute astăzi și ieri și mâine pentru că cu siguranță proiecte vor mai fi și idei vor mai veni.