florinbucutea.ro » jocul fecioresc

La faptul că Dăișoara constituie o vatră recunoscută de păstrare a folclorului a contribuit dragostea, pasiunea și respectul acestor oameni față de manifestările creației populare tradiționale, cât și faptul că au știut să le integreze creator în viața contemporană. Documente numeroase atestă existența în Dăișoara a unor formații de dansuri și cântece populare, tarafuri care prezentau spectacole în zilele de sărbătoare sau cu ocazia diferitelor evenimente. Hotarul legendelor și amintirilor oamenilor din sat, reflectă faptul că echipa de dansuri a avut un caracter spontan, dar motivat de condiția de dezvoltare a activității artistice a vremii. Dăișorenii nu au considerat niciodată dansul ca pe o manifestare coregrafică, ci ca pe o tradiție ce a purtat ia și cioarecii timpului și generațiilor ce au păstrat obiceiul. Dansul la dăișoreni era modul de relaxare și desfătare, de petrecere a timpului pentru ei însăși, pentru bucuria sufletului lor, reprezentat prin horele de dumineca sau șezătorile unde se învăța și transmitea arta dansului dăișorean. Îmi permit să folosesc acest epitet, „artă”, deoarece odată ce dansul era învățat, sentimental și trăirea erau deja atribuite mândriei de a fi dăișorean, exprimată bineînțeles și prin strigăturile ce și astăzi ne trezesc amintiri.

Dacă stăm să ascultăm povestea bătrânului, unuia dintre aceia care au trăit vremurile de, demult, cum am spune, am înțelege cum haiducii dăișoreni au reușit să creeze o artă din tradiția locului. Începuturile viitoarei formații de dansuri au debutat cu scurte reprezentații în fața prietenilor, sau persoanelor străine de aceste locuri. Era o bucurie și o delectare coregrafică pentru privitori.

Aceste elemente sacre s-au păstrat și astăzi în executarea jocului fecioresc datorită mediului de conservare al folclorului în această localitate cu o dezvoltare relativ izolată. Cum spuneam mai sus, ctitorii acestei așezări au fost țărani care au luat drumul pribegiei și al haiduciei, alegând un loc ferit de patrule ale jandarmilor și de oamenii grofilor care căutau iobagii fugiți de pe moșii. Așezarea era și este și astăzi la zece-cincisprezece kilometri de alte sate, total lipsită în trecut de drumuri de legătură și totodată bine ocrotită de perdeaua deasă a codrului care de-a lungul istoriei și-a îndeplinit funcția de ocrotitor al refugiului. La faptul că Dăișoara a constituit o insulă de păstrare a folclorului a contribuit și firea dârză și plină de respect față de manifestările tradiționale. Este bine cunoscut faptul că folclorul reprezintă un fundament solid pentru ființa unui popor și a unei așezări izolate în cazul de față.

Fiecare dăișorean este un dansator iar sub acest aspect întreaga populație a satului poate fi împărțită în formații de egală valoare, scopul nefiind spectacolul coregrafic. Fondul nealterat al acestui dans și-a păstrat autenticul în perimetrul satului, fiind preluat de diverse ansambluri sau grupuri din localitățile vecine, dar asupra căruia au intervenit. Acest vechi dans al dăișorenilor a fost lipsit de intenția de a deveni spectacol. Dăișorenii nu executau jocul pentru a se distra sau pentru a-i distra pe alții, ei dansau sub impulsul nevoii de a se exprima, așa cum ciobanii încrustează țesături în nuiele sau cum aceiași ciobani cântă din fluier doar propriei singurătăți, așa și dăișorenii jucau pentru a se exprima pe ei. Dăișorenii executau și execută și astăzi jocul fecioresc cu seriozitate, iar jocul mare sau jocul din Doscior se scotea doar în duminicile sau în sărbătorile calendaristice, reflectând o tradiție a respectului primordialității condițiilor de viață, al necesităților practice cum este de exemplu interdicția de a se organiza joc în sat în perioada dintre prășit până la aducerea bucatelor în sat.

Cu timpul, în jocul fecioresc și-au găsit locul și fetele, pentru că fete și femei jucătoare au fost dintotdeauna, iar acest cadru le-a motivat să pătrundă în ritmul jocului fecioresc, pe margine – joc cunoscut drept fecioreasca fetelor de la Crihalma (sat vecin cu Dăișoara) - și mai important este faptul că feciorii din Dăișoara după bătăile bărbătești le-au introdus pe fete într-o înlănțuire de jocuri și anume purtata și învârtita. Dintre toate satele în care fecioreasca se joacă astăzi, la Dăișoara este singura zonă unde feciorii au bătăi pe picior executate cu rigurozitate, după spusele consatenilor dar și ale locuitorilor din localitatile vecine (la Ticuș jocul fecioresc nu are bătăi pe picior), și unde în timpul jocului feciorii au un moment când își ridică foaia (element distinctiv pentru portul popular bărbătesc dăișorean).

Jocul era scos de feciorii cei mari care chiuind și strigând de joc se îndreptau spre locul unde urma să fie jocul mare la care participa întreg satul. Până la sosirea fetelor se jucau numai jocuri bărbătești ca fecioreasca, sârba și brâul de Dăișoara care este diferit de brâul de Făgăraș. În acest scurt timp puteau intra în joc și începătorii. Fetele veneau spre locul de joc însoțite de mamele lor. Jocul se desfășura într-un cerc mare și începea întotdeauna cu fecioreasca. Tinerii intrau în joc pe rând în ordinea vârstei, începând cu cei mai în vârstă. Prima mișcare este o plimbare rară, lentă, în cerc. Ritmul se întețește treptat și câteva strigături au parcă menirea de a-l biciui. Dansul se iuțește și dansatorii execută pe rând, în centrul cercului, figuri individuale, ca și cum ar avea de dat o probă care să le legitimeze participarea la joc. Cea mai eclatantă dovadă a vigorii dansului este momentul în care feciorii scuipă în palme cu gestul familiar al modului în care încep orice miuncă grea. Acest gest trădează multe subînțelesuri. Mai întâi este intenția dansatorului de a depăși acest moment dificil din punct de vedere execuțional, fiindcă se va spune și o strigătură –

,,Decât să nu știi juca

Mai bin să nu ști lucra

Că la joc te vede toți

Iar la lucru faci ce poți”

Înainte de a ataca bătuta feciorii ridică mâinile sau mâna respectivă cu care va lovi cizma, mult mai înalt decât ar fi nevoie pentru bătaia propriu-zisă – unde gândul mă duce la aceeași rămășiță de ritual. În timpul dansului, ca particularitate pentru jocul fecioresc jucat de dăișoreni este o clipă în care privind legănarea brațelor în jos în ritmul lent care precede viitoarele dansuri, care din punct de vedere coregrafic personifică jocul fecioresc. Brațele nu se mișcă firesc, așa cum ar cere pasul, nici pentru echilibrare și nici pentru pregătirea viitoarelor figuri. Sătenii spun că acest gest l-au moștenit de la străbuni, și astfel reprezintă un mod de conservare a tradiției și a patrimoniului cultural imaterial. Dacă vom întoarce privirile spre îndepăratatele vremuri când se cristalizau aceste mișcări, brațele erau menite să execute mișcări care exprimau intențiile de închinare, de ritual. Se reia din nou plimbarea rară, circulară în timpul căreia fiecare fecior își invită la dans iubita, și pentru a pecetlui gestul discret, mut, prin care a făcut această invitație, o poartă în jurul său executând diferite mișcări pline de grație și eleganță, purtând numele de ,,purtata”. Perechile se constituie în fața întregii comunități prefigurând familiile viitoare, căci alegerea fetei este încărcată de semnificații și seriozitatea unor profunde sentimente. După ce feciorii poartă fetele în jurul lor ritmul se iuțește din nou și este timpul ca adevărații virtuoși ai execuțiilor să-și dovedească măiestria evoluând în centrul cercului, în timp ce fetele execută ,,roata”, cu pași repezi, în jurul lor. Cele mai grele figuri ale jocului fecioresc se puteau și se pot vedea executate cu o precizie uimitoare în ritmul tot mai accelerat. ,,Cercul” jocului este întrerupt pentru ca fata să fie adusă în fața feciorului și să se execute un dans de perechi numit ,,învârtita”. În acest timp feciorii strigă strigăturile locale, iar fetele drept răspuns chiuie. Acum este rândul fetelor să dovedească măiestria cu care se pot învârti pe sub mână cu un specific local astfel se va desășura un adevărat concurs între perechi. După acest joc fecioresc care se încheia cu învârtita, urmau pe rând, după o pauză, hodoroaga, sârba popilor, mărunțișurile, (din care fac parte - mușamaua, pălășana, mărunțica, hațegana și ciuleandra).

Fiecare zonă geografică a țării noastre cunoaște o dezvoltare de intensitate diferită a diverselor specii de folclor. Dacă doinele ating culmi de măiestrie în versiunile de înstrăinare și de durere în Transilvania, dacă cele mai frumoase bocete sunt în jurul Gorjului și prin Hațeg, așa în Dăișoara a înflorit și s-a impus dansul fecioresc. În modul de executare a jocului fecioresc dăișorean cel mai reprezentativ este izbitoarea trecere de la un ritm atât de lent la unul de maximă accelerație. Dacă ar fi vorba de un dans relativ recent introdus în comună, cum este călușarul (mai jos), interpretarea ar putea fi luată în discuție, dar fecioreasca, fiind cel mai vechi dans al dăișorenilor nu s-a putut constitui ca rezultat al unei operații de fuziune între mai multe dansuri cu ritmuri diferite într-o perioadă în care comuna trăia în izolare. Trecerea de la ritmul extrem de lent la cel accelerat nu este specifică doar începutului jocului fecioresc, ci ea se repetă în tot timpul derulării scenariului ei, marcând fie intrarea în dans a altor generații, fie introducerea în cercul de joc a fetelor de către feciori. Dacă roata în forma soarelui exprimă sensul fundamental al existenței ce se desfășoară sub dominația acestui semn, atunci această trecere de la ritmul lent la cel dinamic încorpoează și sintetizează o întreagă experiență istorică, precum întreaga noastră devenire – o trecere de la dramatic la eroic.

Izvoarele istorice ne spun că dansul avea un caracter de inițiere, ritualic fiind astfel descris de lexicograful bizantin Hesychios din Alexandria. Dansul se numea Salmoxis și era executat în cinstea marelui zeu. Xenophon, care în anul 399 î.e.n. după eșecul expediției lui Cyrus împotriva grecilor, rămâne două luni în Tracia, în slujba regelui Seuthes, descrie un dans războinic executat de tracii din oastea grecească și care se presupune că era prezentat la ospețele regale. Putem bănui că aceste dansuri care aveau inițial un caracter ritualic erau deosebit de expresive. Aristotel ne spune că ,,dansatorii prin ritmurile pe care le exprimă figurile de dans, imită caractere, pasiuni și acțiuni.” În ,,Dialogul despre dans ”, scris de Lucian din Samosata în secolul al II-lea e.n. se vorbește despre dansatorul-mim și se precizează că ,,dansatorul se cuvine să rămână lipit de realitate și să se identifice cu ceea ce interpretează”. Dina ceste rânduri pot deduce faptul că în Dăișoara, localitate înființată de haiduci, aceștia ca metodă de relaxare, de distragere, fiind mulți bărbați inițial (până ce așezarea a prin constur și s-au dezvoltat familii) au conceput acest dans poate ritualic, poate vindecător, poate doar ca motiv de bucurie sau de mișcare, jocul fecioresc. Joc în care fiecare în funcție de ocupația pe care o avea, striga în versuri diverse expresii care făceau parte din viața omului.

Spre exemplu

,,Șinc-o dată să-i dăm roată

Să se mire lumea toată.

Că astăzi la noi în sat

Multe, multe s-au schimbat.

Am făcut gospodărie

Și-am scăpat de sărăcie

Viața mi-e îmbelșugată,

Că suntem stăpâni pe soartă”

,,Cât e țara și Ardealul

Nu-i fecior ca dăișoreanul

Că-i înalt și subțirel

Parcă-i tras printr-un inel

Că se-mbracă românește

Și dansează feciorește”

,,Si-nc-odată să-i dăm roată

Să se mire lumea toată

Și-nc-odată tot așa

Să nu ne râză lumea”

,,Mă uitai din deal în luncă

Să văz mândra unde lucră

La amiazi unde mănâncă

Să mă duc să-i fac o umbră

Să n-o arză soarele

Că-i albă ca laptele

Să n-o arză sfântul Soare

Că-i frumoasă ca și-o floare. ”

,,Întoarce-te mândro-ntoarce

De trei ori cu fața-ncoace.

Întoacete mândo bine

Cu fața tot către mine. ”

,,Drag mi-i jocul românesc

Dar nu știu cum să-l pornesc

Că l-aș porni cât de bine

Dar râde lumea de mine

Râde lumea, râde țara

Râde mândrulița sara”

,,Frunză verde sălcioară,

Ăsta-i joc din Dăișoară

Se joacă de sărbători

De fete și de feciori”

,,Fost-am puiu pădurii

Și nu m-o mâncat lupii

Lupii mâncă oi și boi

Nu mâncă feciori ca noi

Lupii mâncă oi și vaci

Nu mâncă feciori săraci. ”

În unele momente jocul împlinește în viața comunității funcții sociale ca aceea a dezvăluirii preferințelor în temeiul cărora se vor forma viitoarele familii. Jocul, în spiritul vechilor tradiții dovedește educația pe care au primit-o tinerii, dar și respectul pe care aceștia îl au față de bătrâni. Seriozitatea și discreția prin care fetele erau introduse în joc arată reziduuri sociale care bineînțeles s-au pierdut odată cu trecerea timpului. Una dintre multele trăsături care imprimă dansului dăișorean o individualitate bine conturată este faptul că în timpul purtatei se trece fata pe sub mână doar în perioada premergătoare nunții. În rest se dansează fără a trece fata pe sub mână. Este un gest care convinge asupra responsabilității pe care și-o ia feciorul și fata în fața întregului sat. Aceste momente ale dansului îndeplinesc în comunitatea sătească o funcție de consfințire a legăturilor dintre fecior și fată.

Gesturile din timpul jocului sugerează începutul unei sobre și importante ceremonii, gesturi care evident s-au pierdut prin veacuri și substanța a fost substituită de o nouă încărcătură de participare spirituală a dansatorilor, dar din ale căror mișcări s-au mai păstrat trăsături care sunt executate inconștient în virtutea forței de conservare a tradiției. Forma circulară de altfel este o trăsătură care ne duce cu gândul la schema roții solare care se află într-o continuă mișcare în sensul rotației pământului. În acest semn solar rotitor generațiile pătrund pe rând începând cu cele mai pline de vigoare. Pomponius Mela îi considera pe daci ,,partissimi ad mortem” – care credeau că existența se împlinește sub semnul solar ce îl sculptau pe pietrele altarelor și care nu își acopereau templele spre a putea privi spre lumină și care trăgeau cu săgeți în norii ce acopeaeau fața zeului soare. Dacă insula folclorică dăișoreană a conservat în dansul ei vestigiile unui rit îndepărtat, atunci acest rit este al vieții, al existenței concepute în continuă curgere prin succesiunea generațiilor, sub mărturia aceluiași soare care marchează neîntrerupta trecere a timpului. Învățarea jocului fecioresc în sat arată autenticul transmis generației de astăzi, față de cel învățat la ansamblu unde este stilizat pentru a putea fi pus în scenă.

Comunitatea este conștientă de frumusețea și importanța moștenirii culturale pe linie de joc fecioresc astfel încât astăzi la fiecare eveniment cultural unde se poate dansa – fecioreasca este primul joc care deschide continuitatea celorlalte. Fecioreasca exact cum este descrisă mai sus, cu bătaie pe picior, cu mișcarea brațelor și cu strigăturile de rigoare - se mai joacă astăzi la

Nobărie/Fosnich - https://fb.watch/v/2CSvQmTdj/
Sarbatorile de Craciun - https://fb.watch/v/5AaZ0LCEO/
Baluri - https://fb.watch/v/5yLOhicnc/
Nunți - https://fb.watch/v/VWNAGQPY/
Spectacole și evenimente folclorice https://www.facebook.com/467362260026852/videos/339940683516028
Diverse ansambluri din judet care au în suita dansurilor și Joc de Daisoara – Ansamblul Folcloric Poienita – Ansamblu Plaiurile Șincii – Ansamblul Folcloric Ceata Fagarasului – Ansamblul Cununa Carpaților – etc.

ASOCIATIA TRADITII LOCALE

FLORIN BUCUTEA

FLORIN BUCUTEA