Mi-am dorit acest lucru din toți rărunchii. Să unesc o comunitate și împreună sa ne facem un spațiu, o bucată de istorie.
Am cunoscut suflete.
Am ascultat povești.
Am înțeles viața prin ochii lor.
Am simțit.
Și fără studii în domeniu, am învățat de la rădăcină, de la omul care a făcut, cum și de ce se combină crătința cu șurțul cu potori sau ia cu pui peste cot sau peste umăr, sau care sunt coarnele berbecului, de ce vălitoarea are ace și de ce creața se pune până la o anume vârstă, nu pentru ca așa scrie în carte, ci pentru că există o întreagă poveste în spatele acestor detalii. Poveste care face sens cu documentele scrise pe care le găsim în cărțile despre care spuneam.
Îmi amintesc discuțiile cu părintele Dobritoiu când ne motivăm unul pe altul că trebuie să facem ceva în acest scop. Trebuie să conservăm aceste bogății. Să le readucem la viață. Să le dăm un suflu. Acel suflu demult prăfuit. Zis și făcut. În decembrie 2019 părintele a vorbit cu dl. primar de atunci, Stanciu Traian, pentru a obține spațiul din sala de la Căminul Cultural, spațiu în care să amenajăm acest mic muzeu. Dl. Stanciu s-a bucurat că vrem să facem acest lucru și răspunsul a fost pozitiv. Dupa acest pas, părintele a menționat duminica în biserica, dorința noastra de a culege aceste comori din sat, sub forma de donatie pentru a pune bazele unui astfel de spațiu, făcând cunoscută ideea.
În data de 6 decembrie 2019 am pornit alături de pr. Dragos Dobrițoiu dintr-un cap al satului până în celălalt. Din casă în casă. Din poartă în poartă. De la om, la om. Le-am dat de veste tuturor, le-am zis cât de important este că aceste obiecte, haine, țesături sa rămână aici. Sa nu mai fie înstrăinate. Sa nu se mai facă comerț cu acestea. Să nu mai îmbogățim Colecții Private din toata țara, ci să ne îmbogățim pe noi. Pentru că sunt ale noastre. Si sunt o artă. Tot a noastră. De la războiul de țesut din care au ieșit cele mai detaliate cuverturi, cămăși, ii și șurțuri, până la mobilierul pictat, sau chiar fotografiile uitate în josul dulapului sub hainele cele bune.
A fost o zi mare pentru munca noastră. A fost bucurie. A fost satisfacție. A fost înțelegere. A fost așa cum trebuia să fie. A fost despre noi, despre oameni, despre dragostea pe care o purtăm acestui loc. Despre dorința de a arăta generațiilor urmatoare ce a înseamnat Dăișoara și ce înseamnă astăzi.
De atunci și până astăzi a trecut un an, 364 de zile. Zile în care am muncit sincer și voluntar pentru acest proiect. Zile în care mergeam la oameni acasă, la aceia care ne-au promis sprijin, la aceia care au fost sceptici dar am insistat, la aceia care nu au vrut, dar pe care i-am făcut să vrea.
Pe de o parte am găsit obiecte puse la ... păstrare ... în șuri, în magazii, în poduri, sub grinzi, țesături folosite pe post de ștergătoare în fața ușii, am găsit blidare pictate în șopuri de lemne. Răspunsul sătenilor: "du-te Florine și ia-le dar îs urâte și stricate .. dă-le-ncolo..".
Pe de altă parte, am găsit haine ținute la păstrare, cu busuioc, cu naftalină și învelite în ziare. Am găsit ii de peste 100 de ani, cizme, cămăși ... și aici am întâlnit oameni care au donat. Oameni care și-au scos tot, din lăzile de zestre. Mi-au arătat cele pentru înmormântare. Puse deasupra să le gaseasca vecinii si copiii. Ziceau că ... vine și acea zi.. și vor să fie îmbracate românește. Au pus deoparte cele pentru fii și fiice, nepoți și nepoate, iar din restul au donat cu tot sufletul.
Odată cu acestea, obiecte de patrimoniu material, am strâns și tot ce se putea din sfera patrimoniului imaterial: am fotografiat, am filmat, am înregistrat povesti.
Muzeu în timp de pandemie pentru că aceste demersuri au fost făcute în acest an, an greu pentru noi toți. Dar, an în care împreună am reușit să lăsăm urme. Nu una, nici două, ci o sală întreagă ... cu urme. Pentru că asta înseamnă o comunitate, o familie mare în care toata lumea contribuie.
Așa arată în imagini, ceea ce astăzi avem la Dăișoara. Nu un muzeu, pentru că însemnătatea si definiția muzeului înseamnă mult mai mult. Avem o COLECȚIE MUZEALĂ PUBLICĂ. Colecție din care fiecare obiect este fotografiat individual, inventariat și căruia îi aparține o fișă conform cu modelul oferit de Institutul Național al Patrimoniului. Fișe și documentație la care am muncit mult și la care încă muncesc pentru că peste ani vor fi foarte importante din punct de vedere al documentației.
Mă înclin sincer!
Sunt mulțumitor pentru aceste vremuri care mi-au și ne-au oferit șansa să putem creea. Să ne putem uni, să ne punem forțele împreună și să reușim.
Mulțumesc in special familiilor din sat care au contribuit:
- Mărioara Vălerii
- Mariana Părăianului
- Ghiță al Ioanii
- Cornelia lu' Achim
- Zalea Ioanii
- Cretia lu' Gil
- Relia lu' Călbează
- Stela lu' Buja
- Gina lu' Beni
- Anca Mariș
- Cristina Bucuțea
- Zălica Sandului
- Mărioara Cretului
- Viorica Marcului
- Rodica Pumnii
- Mărioara lu' Dascalu
- Marta lu' Mărcuș
- Rodica Gritu
- și bineînțeles familia mea cu obiecte din partea bunicilor din ambele părți.
- Multumesc Simona si Florin Tanase pentru cele două manechine.
- Multumesc Muzeului de Etnografie Brașov pentru alte două manechine.
- Mulțumesc Melania Tohănean - cercetator la Muzeul Etnografic Gheorghe Cernea Rupea pentru sprijinul în ceea ce înseamnă amenajarea unui astfel de spațiu.
- Multumesc Stela Onuț pentru sfaturile de îngrijire a obiectelor pictate din lemn.
Mulțumesc găștii #Bucuțea care au fost trup și suflet în toate aceste zile.
Muzica - Argatu - O sesiune pe folclorul romanesc si aroman -
https://www.youtube.com/watch?v=nWcSDap5GKw
COLECTIA MUZEALĂ DĂIȘOARA
ASOCIATIA TRADITII LOCALE
FLORIN BUCUTEA
© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.
E-mail:
bucuteaflorin@gmail.com
office@florinbucutea.ro
Facebook:
Florin Bucutea
Daisoara - traditii locale
Biblioteci Rurale
Colecția Muzeala Etnografica Daisoara
Insagram:
Florin Bucutea
Asociatia Traditii Locale
Tik Tok:
Florin Bucutea
Asociatia Traditii Locale
Scrie-mi
Contact