Expediază
Expediază
Mesajul a fost expediat - Mersi!
Îndeplinește toate câmpurile necesare!

Contact

Scrie-mi

E-mail:               

bucuteaflorin@gmail.com

office@florinbucutea.ro

 

Facebook:         

Florin Bucutea

Daisoara - traditii locale 

Biblioteci Rurale

Colecția Muzeala Etnografica Daisoara

 

Insagram:        

Florin Bucutea

Asociatia Traditii Locale 

 

Tik Tok:           

Florin Bucutea

Asociatia Traditii Locale

© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.

FLORIN BUCUTEA

FLORIN BUCUTEA

ASOCIATIA TRADITII LOCALE 

Marele sociolog Ernest Bernea, sublinia încă de la începutul studiului său că nunta, în raport cu celelalte două ceremonii din ciclul vieții are un caracter deosebit. Dacă botezul și înmormântarea apar mai mult în legătură cu integrarea omului în comunitatea vieții religioase, nunta, deși nu este lipsită de un caracter religios, apare mai mult în legătură cu viața socială și de familie. De la Miorița până la Luceafărul eminescian, taina existenței este închisă în taina nunții. În lumina nunții, omul se adeverește înțelept ca Oedip în fața Sfinxului, unde natura este în slujba mirelui, iar cerul în slujba miresei. Din perspectivă folclorică acestea sunt acte ale dramei trecerii tinerilor în rândul celor însurați și încuscrirea celor două familii, ale mirelui și miresei. 

În Dăișoara întâlnirile, riturile și elementele de folclor și sărbătoare se întâmplau cu trei, două sau chiar o săptămână înainte de evenimentul în sine, în funcție de vremea pe care o aveau viitotii miri. 

 

Fata de măritat

19 iulie 2022

În urmă cu ceva timp, vă povesteam aici despre obiceiul mersului pe scoverzi - https://florinbucutea.ro/mersul-pe-scoverzi-si-portul-fetei-inainte-de-nunta - astăzi acesta nu se mai pune în practică. Înainte cu o săptămână de nuntă, în casele mirilor se adună oamenii din sat ,,la ajutat"", fie că este vorba despre copt, fie că se merge cu cinste, fie că se mai pun la punct câteva detalii. În fotografia de sus este viitoarea mireasă în fața patului miresei gătit de către mamă, bunică, mătuși și vecine cu țoale și cuverturi din zestrea fetei, pregătită de către bunică cu ani la rând în urmă. 

În 2017 o fotografiam pe Ioana în port de fată. În Dăișoara, costumul popular este un produs al dezvoltării istorice al localității și populației, în condițile geografice și sociale. În spatele acestuia se află crezul oamenilor față de ''ceea ce este al nostru'', ''e făcut de noi și-l purtăm de la bătrâni'', așa cum ne declara bătrâna satului – octogenara Bucur Maria, în Dansul Dăișorean.După cum în scrierile prof. dr. Nicolae DUNĂRE și prof. Constantin CATRINA în ,,Portul Popular românesc de pe Târnave” , pe lângă hrană, muncile de zi cu zi și locuința, îmbrăcămintea are un loc prioritar în trebuințele omului, așadar las mai jos o descriere a portului din fotografii.

 


 

O prezentare structural general a portului femeiesc al dăișorencelor, s-a păstrat de-a lungul secolelor până la sfârșitul Primului Război Mondial, suferind apoi înnoiri și modificări ale croiului și dimensiunii pieselor, de la o generație la alta. De la ia cu poale, s-a ajuns la ie și fustă, sau de la cizmele de capră confecționate ambele pe același picior - la cele din comerț sau ghetele încă purtate.

 

1. GĂTEALA PĂRULUI

Părul femeilor deseori se îmbină perfect cu portul popular dacă este împletit ,,cu cosițe pe urechi”.

2. GĂTEALA CAPULUI

Începând de la vârsta de 14-15 ani, tinerele fete dăișorence se găteau pentru joc punându-și pe cap ,, hiru” sau ,, zgherdanul”, iar de pe la 16-17 ani se începea a fi purtată creața, până la măritiș. Creața se pune peste cosițe fiind confecționată dintr-o panglică roșie de lână sau bumbac foarte încrețită. Obiceiul fiind destul de vechi, cu trecerea timpului și înnoirea generațiilor, s-a renunțat la purtatul hirului, ușor înlocuit cu creața încă de la vârste mai fragede.

3. CĂMAȘA FEMEIASCĂ

Cămașa femeiască constituie una din piesele esențiale de port. Ia tradițională, desprinsă de poale își păstrează structura identică cu cea a părții superioare de la cea cu poale. Câmpii ornamentali ai acesteia se împart în 4 categorii, respectiv, ciupagul, gulerul, mânecile și bertițele (manșetele).Ciupagul constituie broderia cu realizarea cea mai amplă, obișnuită prin tehnica de cusut pe muchiile crețurilor.Gulerul, este realizat în tehnica cusutului pe dos, și este un câmp în întregime brodat care înfășoară gâtul.Broderiile de pe mâneci pot fi de 2 feluri, sub forma unor câmpuri orizontale, cusute de-a latul mânecii, denumite altițe și sub forma unor câmpuri verticale cusute de-a lungul mânecii, cunoscute sub numele de pui.Bertițele au broderie sub forma unor forme cusute mărunt, după asemănarea celor de pe guler.

4. CRĂTINȚA

De la brâu în jos, peste poalele albe, sau peste fusta albă, dăișorencele îmbracă crătința. Cea mai veche crătință este aceea cunoscută sub denumirea de crătință roșie. Din punct de vedere cromatic, această crătință era țesută dintr-un ansamblu de fire de arnici (verde/albastru/roșu), după care culoarea predominantă fiind cea roșie.În prezent, se poartă două crătințe, ambele confecționate din postăvior, peste fusta albă, asortate cu ghetele și creața. Crătința se îmbracă în sezonul cald, și este parte a costumului popular reprezentativ pentru dăișorence pentru reprezentațiile scenice.

5. ÎNCĂLȚĂMINTEA

După anii 1930-1935, cizmele din piele de capră au fost înlocuite cu cele cu turiacul tare, cunoscute și sub numele de cizme de box. De aceeași prețuire și valoare erau și sunt și ghetele ce sunt purtate în prezent de majoritatea femeilor, ce nu renunță ușor la tradiția acestora, neînlocuindu-le cu cizmele din comerț.

6. PODOABE

Printre cele mai importante și de menționat podoabe, este cureaua cu mărgele și betele. Cureaua sau cingătoarea, era cusută cu mare migală în casele celor mai răbdătoare femei din sat, dar odată cu trecerea timpului, aceasta a fost înlocuită cu cele din comerț, iar cei ce mai dețin vreuna din cele făcute manual de către străbunicele lor, este de mare valoare păstrată cum se cuvine. În fotografie este o curea cusută de străbunica.