18 iulie 2022

Nunta în sat

O venit vremea să ne bucurăm cum se cuvine de o nuntă în sat, eveniment la care îi avem în prim plan pe #Ioana și pe #Horea, mândra și feciorul din Dăișoara care până acum au fost un cuplu frumos, iar de acum urmează să întemeieze o familie frumoasă. În săptămâna dinaintea nunții la casa miresei și a mirelui se gătește patul, se coace și se merge cu cinste.
 
Înainte de căsătorie cu câțiva ani, viitoarea mireasă împreună cu mama, bunica și surorile își pregătea zestrea. Se cosea, se țesea și în acest mod se realizau toate obiectele necesare într-o gospodărie: lepedee, țoluri, fețe de pernă, umbreaja pentru cearșafuri, etc. Zestrea nu reprezintă doar o parte utilă, ci și o oportunitate în timpul nunții ca mireasa să arate cât este de harnică sau din ce familie vine.
 
La casele mari, la familiile înstărite patul miresei rămânea intact adică era expus doar pentru fală. La familiile modeste, unele piese din componența patului erau folosite, acestea fiind numite local “țoale de purtat” sau “de toată ziua”. Până la căsătorie aceste obiecte erau ținute într-o ladă. Pe vremuri, în dimineața din ziua nunții, patul erau desfăcut și rearanjat în curte iar femeile venite după mireasă începeau a striga - numărând toate piesele patului. După acest moment erau puse în car și duse la casa mirelui care devenea noua casă a fetei măritate.
 
Toate acestea erau si sunt și astăzi aranjate pe un pat, unele peste altele, iar un astfel de pat poate avea până la șase lepedeie alternate cu șase țoluri și cearșafuri, iar deasupra până la 12 perini mari îmbrăcate cu fețele țesute în război.
 
Să aveți săptămână ușoara și să vă bucurați de fiecare zi!

 

ASOCIATIA TRADITII LOCALE 

FLORIN BUCUTEA

FLORIN BUCUTEA

© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.

E-mail:               

bucuteaflorin@gmail.com

office@florinbucutea.ro

 

Facebook:         

Florin Bucutea

Daisoara - traditii locale 

Biblioteci Rurale

Colecția Muzeala Etnografica Daisoara

 

Insagram:        

Florin Bucutea

Asociatia Traditii Locale 

 

Tik Tok:           

Florin Bucutea

Asociatia Traditii Locale

Scrie-mi

Contact

Expediază
Expediază
Mesajul a fost expediat - Mersi!
Îndeplinește toate câmpurile necesare!