Expediază
Expediază
Mesajul a fost expediat - Mersi!
Îndeplinește toate câmpurile necesare!

Contact

Scrie-mi

Florin Bucuțea 
e-mail: florin.bucutea@yahoo.com

 

 

© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.

FLORIN BUCUTEA

FLORIN BUCUTEA

1. De cele mai multe ori, tinerii fac pasul ireversibil dinspre sat spre oraș şi rămân în mediul urban după terminarea studiilor. Tu nu ţi-ai uitat originile, te-ai implicat în continuare în comunitatea ta și vorbești cu mândrie despre Dăişoara. A fost vorba de „chemarea pământului” sau ai simţit vreo datorie morală faţă de această localitate?

- Mi-a zis cineva la un moment dat și tare am vrut să rețin această vorbă că tinerii pleacă de la sat ca să îl pomenească la oraș. Eu această implicare am început-o la oraș fiind, pe când eram clasa a 11-a, respectiv în anul 2013. De atunci s-au creionat primele idei și proiecte în sat, dar și primele fotografii cu satul, în mediul online, prin intermediul paginii Dăișoara - tradiții locale. Toate au prins rădăcină și au continuat chiar și în timpul anilor de facultate și masterat, mai ales în ultimul an, 2020 când am hotărât să revin acasă și practic, toate ideile pe care le-am învățat și dezvoltat teoretic, am vrut să le pun în practică și astăzi să aibă o finalitate. Nu știu dacă a fost chemarea pământului, deși ar fi o variantă mai ales că în anii de generală deși veneam destul de des acasă, cred că preferam să mă bucur mai mult de ceea ce îmi oferea statul la oraș. Îmi amintesc că mă frustra o treabă, mă întrebau colegii, prietenii sau profesorii: ,,mă băiatule, tu de unde vi?'', și eu le ziceam că vin din Dăișoara, dar parcă era așa un loc în fundul pământului și nu știa nimeni de acest loc. Mă enervam în sinea mea. De atunci mi-am propus că merită, dar merită toată implicarea mea ca astăzi când stau de vorbă cu cineva care mă întreabă de unde sunt, să știe ce înseamnă Dăișoara. Mai mult decât atât cred că merită pentru că mi-a oferit cei mai frumoși ani ai copilăriei. 

2. În ce mod ţi-a marcat existenţa Dăişoara? Ce înseamnă pentru tine acest loc?

- Cea mai importantă parte a sufletului meu este aici și oriunde aș pleca știu că ori-de-câte-ori revin este locul meu de pace, e locul care îmi bucură sufletul. Este simplu. Acasă. Tot ceea ce sunt eu astăzi sunt datorită acestui loc, datorită oamenilor de aici și a libertății de a creea, de a mă îmbogăți moral și spiritual și poate cel mai important lucru este că m-a învățat să rămân om, oriunde aș fi și cu oricine aș vorbi. Astăzi îmi doresc ca  în Dăișoara să se păstreze același suflu de care vorbea Lucian Blaga, anume că ,,veșnicia s-a născut la sat'', aici, iar la rândul meu să încerc să îi bucur pe cei care din păcate nu au acces la cultură sau educație la fel cum eu sau mulți alții dintre noi le-am trăit și le-am experimentat la oraș. 

3. Ai readus biblioteca după mai mult de un secol de absenţă. Ce a stat în spatele acestui demers şi când a apărut pentru prima dată ideea că poţi face asta?

- Ca să spun întreaga poveste, mama mea este învățătoare în sat și deseori mergeam cu ea la școală, ba să mai caut o carte nouă, ba să mai caut lucruri scrise despre Dăișoara pentru că majoritatea au dispărut. Toate acestea până într-o zi în 2018, prin noimebrie, când tot la școală mergând mi-am dat seama că nu mai existau cărțile pe care le știam acolo de atâta amar de vreme și majoritatea dintre ele, nu știu cum au ajuns în pivnița școlii. M-am întristat. M-am supărat. Nu mi se părea normal ca într-o instituție publică, într-o școală, cartea, să fie aruncată într-o pivniță oricât de veche ar fi și oricât de neimportantă pentru vremea de astăzi. Oricum ar fi nu își aveau locul acolo. După această întâmplare am avut o discuție cu un bun prieten din localitate și ne-am gândit cum am putea să readucem la viață o Bibliotecă de sine-stătătoare. Deja aveam în jurul meu și al paginii o comunitate de oameni, astfel, zis și făcut...am realizat un afiș, l-am postat, am cerut oamenilor să doneze din cărțile pe care nu le mai folosesc, sau pe care le au și pe care le folosesc în continuare dar își doresc să le împărtășească cu elevi din localități rurale care poate nu au acces la ele. Din februarie 2019 până în august acelasi an, Biblioteca a fost utilată, cu un patrimoniu de peste 5000 de volume, rafturi, calculatoare, imprimantă și chiar și mobilier. Toate dar toate au fost primite din donații din întreaga țară. Astfel în 2019 s-a deschis și inaugurat oficial Biblioteca Sătească Dăișoara, după atâta vreme de când Emanoil Bucuța a înființat-o în anii 1940, în același loc. În octombrie 2019 am inaugurat acest spațiu, eveniment la care mi-am dorit să participe toți aceia care au donat ceva pentru Bibliotecă astfel încât a ieșit o sărbătoare în sat, să o numesc așa, cu peste 130 de invitați care au fost părtași la un spectacol de muzică de operă, care au ascultat un cvartet simfonic și unul vocal pentru prima dată în Dăișoara. A fost unic. În 2020 am pornit munca pentru a înființa astfel de spații care să vină întru ajutorul elevilor și nu numai, în localitatea Jibert, Crihalma și Dacia. Prima a fost în comuna Jibert unde l-am avut alături pe domnul preot Iulian Vincețiu Ungureanu care a fost mâna de lucru și sufletul locului, și care în continuare este acolo și desfășoară activități cu elevii. Acest spațiu are deja peste 10 000 de volume, amenajat, cu un centru educațional cu 8 calculatoare legate la internet, funcționale. Biblioteca nr. 3 este la Crihalma, alături de Raluca Ioana Roncea, iar Biblioteca nr. 4 este în satul Dacia unde lucrez alături de Iulia și mama ei, Maria Polexa. Ei sunt oameni celulă. Ei sunt oameni pe care mă pot baza și oameni care au aceleași gânduri ca mine, să lase ceva, să facă ceva pentru oamenii din jurul lor, astfel încât ne-am unit și împreună vom finaliza cele propuse. În cele din urmă locații avem deja peste 4500 de volume în fiecare, așteptăm rafturile din partea autorităților locale și putem să dăm drumul la treabă. 

4. Mama ta este învăţătoare. Cum a văzut ea iniţiativele tale? A crezut în ele din start, te-a sprijinit în vreun fel?

- Da. De trei ori da. Mama a fost cea mai fericită să știe că lucrăm la un spațiu în care ea și copiii își pot desfășura altfel de activități prin care îi poate motiva să nu renunțe la fel de ușor la școală, activități prin care îî poate atrage mai mult spre educație, să nu mai lipsească la fel de des. Zic asta pentru că mama nu e o învățătoare oarecare, și nu spun asta pentru că sunt subiectiv sau pentru că este mama, o spun pentru că încă mă uimesc și mă mir de cât suflet pune în fiecare secundă pe care și-o petrece la școală și chiar și acum când învățământul se desfășoara 100% online, Sprijin eu zic că este puțin spus. Când eu eram în Sibiu la facultate, mama și tata duceau mașini pline de cărți, le depozitau, uneori le și sortau dar deseori le ziceam că vreau să mă aștepte că îmi doream să iau parte la activitate. Ei primeau oamenii care veneau personal cu volumele de carte la Dăișoara. Când am hotărât să revin acasă, în cel de-al doilea an de masterat, mi-am dorit ca lucrarea de disertație să mi-o construiesc la fața locului, așadar am lucrat cot la cot, alături de ai mei și sora mea, de la așezat cărți, rafturi, bătut cuie, la vopsit, șters geamuri, cusut perdele și perne pentru a creea un spațiu non-formal, călduros și primitor, până la finalizarea locului care astăzi este perfect funcțional. Acestea sunt lucruri pe care le facem și acum pentru că având în lucru încă 3 Biblioteci, o groază de cărți ajung la Dăișoara, le depozităm, le verificăm care sunt ok și pot merge mai departe, încât mai apoi să fie distribuite spre locațiile menționate. 

5. A fost greu să convingi oamenii de toate vârstele, care nu au avut parte niciodată de o biblioteca, de utilitatea unui astfel de loc?

- Sincer să fiu nu. În general sunt două categorii de oameni pe care și eu le-am întâlnit aici, aceia care te sprijină și care se bucură că în sat renaște ceva, în acest caz, o bibliotecă, și cealaltă categorie, care mă oprea pe stradă, timp în care eu căram saci și cărucioare de cărți și mă întrebau așa sceptici și uneori mă luau în râs că ,,tu ești nebun, că nu ai ce face cu viața ta, că cine mai citește, de ce să faci o Bibliotecă că toata lumea are acum ..... '', - nu, nu toată lumea are acces la o carte, nu toată lumea are acces la internet. Mi-am dat seama că nu am nevoie de foarte mulți oameni care să creadă în mine. Dacă eu am crezut în acest proiect și în utilitatea lui de la bun început, si am mai avut lângă mine o mână de oameni, mi-a fost de ajuns să o pot face. Rezultatul a fost acela la care mă și așteptam, copiii s-au bucurat enorm, se bucură că există, vin se uită, își împumută cărți, învățătoarele merg acolo, bătrâniii satului au trecut de câteva ori pragul și sincer spun că au lăcrimat. De ce? Pentru că ei chiar se bucură sincer. Am realizat că dacă unu din 10 elevi vine să ia o carte, acest spațiu a învins. 

6. Ai simţit reticenţă din partea copiilor în a trece pragul unui spaţiu inedit şi nemaivăzut pentru ei?

- Îmi amintesc când am fost prima dată cu ei acolo cu toate clasele, alături de cadrele didactice...vreau să vă spun că 90% dintre ei și fără nicio minciună sau exagerare, nu știau cum arată o bibliotecă. Pentru ei biblioteca era reprezentată de dulapul acela din colțul clasei care avea câteva cărți și în care ei își puneau lucrările de abilități practice, sau manualele de matematică. Aici în schimb reacția lor a fost - woooow -, au răsfoit zeci de cărți colorate care le-au atras atenția, și-au luate semne de carte ... erau foarte entuziasmați și cred că acest entuziasm a șters orice urmă de reticență de la început...poate și pentru că mi-am dorit să fie un loc călduros și primitor. Am așezat pe pereți fotografii din sat, am făcut împreună cu mama pernele despre care ziceam mai sus pe care le-am așezat pe jos pe un covor, de pe care ei să poată viziona un film, să se simtă altfel, mai liberi decât la școală într-o bancă, drepți. 

7. Din toată ţara au ajuns zeci de mii de cărţi, datorită ţie, în Dăişoara, Jibert, Dacia sau Crihalma. Cum te-ai simţit perceput de aceste comunităţi, în urma implicării tale?

- Apreciat. Apreciat datorită faptului că munca pe care o fac eu și oamenii despre care vorbeam din satele respective este o muncă 100% voluntară și atât comunitatea cât și autoritățile au apreciat acest lucru, autorități pe care deseori le-am avut alături de noi și care s-au implicat în sprijinul și finalizarea acestor proiecte. 

8. Muzeu al costumelor şi tradiţilor populare, teatru, proiecţie de film şi biblioteca. Toate acestea - în premieră. Consideri că ai reuşit „să laşi o urmă în urma ta”, sau vei mai pregăti şi alte asemenea urme?

- Eu cred că viața este atât de scurtă și de frumoasă și cu toții reușim să lăsăm urme în urma trecerii noastre atât asupra oamenilor dar și a comunităților. Zic că este și va fi o împlinire ca peste ani să revin aici, în locurile în care la 25 de ani căram saci de cărți, așezam mii de volume pe categorii, mergeam la bibliotecă cu elevii să îi motivez să citească, proiectam filme în curtea Căminului, în curtea Bisericii, în Bibliotecă, le aduceam în față un spectacol de teatru într-un cadru nemaiîntâlnit nici de mine, nici de ei și anume, într-o șură, veneam în fața lor cu un spectacol de circ, le dăruiam an de an cadouri în Ajun de Crăciun prin campania Bucuria din cutie, campanie prin care comunitatea de oameni pe care am strâns-o în jurul meu și al proiectelor desfășurate la Dăișoara, a facut ca fiecare copil din sat să primească un cadou în Ajun de sărbători. Un loc în care la 25 de ani bucuram oamenii în vârstă, cărora le proiectam filme la biserică, filmări deseori cu ei pe care le găseam în diversele mele căutări, sau pur și simplu orele în șir în care stăteam cu ei la povești despre viața lor din tinerețe, despre simplitatea pe care ei au trăit-o, bineînțeles timp în care filmam și înregistram...sau faptul că la 25 de ani mergeam din casă în casă ca să găsesc și să culeg obiecte de patrimoniu tradițional, să îi conving mai înainte de toate că generațiile care vin după noi trebuie să știe ce înseamnă Dăișoara, ce a însemnat Dăișoara. și mai mult decât atât să îi conving să nu vândă, să nu se bucure la suma de bani pe care un colecționar privat le-o poate oferi, să înțeleagă că este mult mai important ca acestea să rămână aici, acasă, unde au fost făcute și unde capătă o valoare, unde înseamnă ceva. Astfel s-au pus bazele unei Colecții Muzeale. Toate acestea au lăsat urme pentru mine și pentru timpul trăit aici și cred cu tărie că amintirile pe care mi le-am făcut prin aceste proiecte le voi pomeni mereu. Așa am cunsocut oameni. Oameni care mi-au devenit familie, oameni care mi-au devenit prieteni și care cu siguranță vor rămâne așa. Îmi doresc ca și eu la rândul meu să rămân o urmă în viața lor și poate de ce nu o urmă într-o viață viitoare a comunității care să se bucure de aceste proiecte făcute astăzi și ieri și mâine pentru că cu siguranță proiecte vor mai fi și idei vor mai veni.

 

Mulțumesc, Adrian Cârneciu!

 

Interviu Radio 2021

28 ianuarie 2021