Videoclipul este din arhiva Serviciului Cultură Tradițională Brașov, Centrul Cultural Reduta Brașov.
În clipul document de mai sus este prezentată sărbătoarea adunării vecinătăților sau a nobăriilor la Dăișoara din anul 2001. În sat au existat și există și astăzi patru astfel de nobarii dintre care, cea de la deal, cea de din jos, cea de pe față și cea de pe dos. în jurul datei de 24 ianuarie, în fiecare nobărie, în fruntea căreia există un nobăr fotăr (conducătorul, organizatorul) se face o întâlnire sub forma unei ședințe în care se discută și se iau decizii pentru fiecare nobărie în parte. După ce fiecare vecinătate și-a făcut ședința, urmează o întâlnire a nobăriilor în Căminul Cultural unde au voie doar oamenii din sat, unde se vine de acasă cu un coș cu bucate și băutură, se dansează și se joacă. Această structură este păstrată până în zilele noastre, ultima astfel de nobărie fiind organizată în anul 2019, iar în anul pandemic 2020 au avut loc doar întâlnirile sub formă de ședință pe cele patru nobării, în parte.
Vecinătățile sau nobăriile sunt o formă de organizare a vieții sociale elaborată în Evul Mediu occidental, introdusă în Transilvania de către sași, preluată apoi în moduri și grade diferite de către maghiari și români și existentă în forme diverse, până în prezent. Deja de pe vremea fondării localităților a existat tendința de a reduce cât mai mult distanța spațială dintre gospodari, acest lucru fiind necesar pentru a acționa în comun și eficient împotriva pericolelor externe. Astfel s-a dezvoltat o comunitate de întrajutorare a vecinilor care, mai târziu, avea să joace un rol important în domeniul religios, în cel economic, în administrație.
Preotul Johannes Halmen de la Biserica evanghelică fortificată din Saschiz spunea povestea vecinătăților - cine nu știe ce este vecinătatea, nu știe ce este Transilvania. Semnul vecinătății este primul smartphone din univers care a fost născocit de sași. Acest semn al vecinătății era un mijloc de comunicare sub forma unei plăcuțe de lemn, care circula prin vecini și prin care se transmitea o știre. Părintele vecinătății, fotăr, sau nobăr fotăr, era cel care hotăra ce se face în vecinătate. Toate lucrările comunale erau realizate în comun, de la repararea acoperișului, săparea șanțurilor, săparea fundației pentru o casă nouă, aducerea lemnelor din pădure pentru diverși săteni neputincioși. Un cuplu prospăt căsătorit nu era lăsat singur. Vecinătatea venea și îl ajuta să sape fundația casei, apoi beau cu toții o găleată de vin. Munceau și sărbătoreau împreună.
Vecinătatea era garanția că tu nu ești singur niciodată și dacă ți se întamplă ceva, ceilalți sar să te ajute. Era un fel de contract social între vecini.
Întâlnirea vecinătăților (nobăriilor) - 2001
Cine nu știe ce este vecinătatea, nu știe ce este Transilvania.
Organizarea foarte stricta a vecinatatilor a constituit premisa sine qua non a muncii in comun, element atat de necesar supravietuirii: „unitatea ii apara pe oameni in caz de pericol, iar neintelegera le pricinuieste durere si disparitie” (Constitution von Agnetheln – 1717)
ASOCIATIA TRADITII LOCALE
FLORIN BUCUTEA
© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.
E-mail:
bucuteaflorin@gmail.com
office@florinbucutea.ro
Facebook:
Florin Bucutea
Daisoara - traditii locale
Biblioteci Rurale
Colecția Muzeala Etnografica Daisoara
Insagram:
Florin Bucutea
Asociatia Traditii Locale
Tik Tok:
Florin Bucutea
Asociatia Traditii Locale
Scrie-mi
Contact