Expediază
Expediază
Mesajul a fost expediat - Mersi!
Îndeplinește toate câmpurile necesare!

Contact

Scrie-mi

Florin Bucuțea 
e-mail: florin.bucutea@yahoo.com

 

 

© 2020 Florin Bucutea. All Rights Reserved.

FLORIN BUCUTEA

FLORIN BUCUTEA

Acum scriind despre acest proiect dupa doi ani și câteva luni, pot să spun doar că BUCURIA DIN CUTIE a fost poate cel mai satisfăcător proiect pe care eu l-am făcut la Dăișoara. De ce? Pentru că îmi veneau lacrimile in ochi si pentru ca traiam bucuria odata cu ei. Pentru ca e un proiect care are viata, e viu. Trăiește. Suflă. Prin 150 de copiii și mai mulți poate ..

...așadar, l-am pornit in 2018 cand povesteam cu mama despre ShoeBox - un alt proiect național prin care poti trimite daruri către copiii într-o cutie de pantofi. Am vrut sa înscriu comunitatea de aici la acest proiect. Daaaaar, mi-am zis că meh. Eu vreau propriul meu proiect. Si in aceea zi am facut un prim afis si am scris primele rânduri despre cum vreau sa fie. Ce sa fie. De ce sa fie. O cutie daca e oferită cuiva si rezultă bucurie, inseamna ca e ceva. Bucurie. Si o cutie. Bucuria din cutie. Ca acele daruri sunt bucurie pentru altii. Cineva mi-a urat de ziua mea odata ca imi dorește ca eu sa am cat mai multe momente de bucurie, pentru ca bucuria nu este infinită. Ea se măsoară în momente. No, acesta este un moment de bucurie. Bucuria din cutie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zis si facut. Stiam cazurile. Stiam vecinii. Stiam elevii care nu au nici macar o portocală de Crăciun. Stiu că sună ciudat, dar eu traiesc cu ei. Merg la magazin si stau la coadă, si ascult cum din 5 lei cumpăra 2 tigari, o lingură de zahăr și de restul ness. Nicidecum iaurt. Nicidecum ciocolată sau vreun măr. Pentru cei peste 2, 3 sau chiar 7 copii pe care îi au acasă. Aveam deja o comunitate în jurul meu, atât online cat si fizic, care a prins încredere în mine. Pentru că am fost transparent mereu. Și știam că dacă formulez un text care să le facă sufletul să plângă unora, voi reuși. Și așa a fost. Mama e învățătoare și am pus-o sa îi pună pe copiii care stiu să scrie, o scrisoare către Moș Crăciun. Una mi-a intrat pe veci in minte. Voia 2 portocale. Atât. Oameni buni, 2 portocale. Ce inseamnă pentru dvs. 2 portocale? Gândiți cateva secunde. Va spun eu. Cu 1 mai mult decat nimic. Pentru acel copil era lumea. Era totul atunci. Altii poate le zic părinților ca vor noul model de Iphone. Sau ghetele cele noi de la GUCCI. Ei n-au nici ghete. Au șlapi. N-au nici telefon. Dar au avut portocale. Pentru ca mi-am dorit să aibă. Si au avut. Am scris textul, i l-am citit alor mei si mama a plâns, atunci mi s-a confirmat că, da, merită să fac asta. Sunt oameni care vor ajuta. Și așa a fost. L-am încărcat pe pagina de facebook.  Am cerut oamenilor să trimită pentru elevii din clasele 1-4 in ideea ca nu vor veni mai mult de 60 de pachete si voiam să mă asigur că nu se vor supăra între ei. În câteva săptamani aveam zeci de pachete, mesaje, apeluri. În 20 decembrie împărțeam 180 de pachete pentru toti copiii din sat. De la grădiniță până la clasa a 8 a. Chiar si cate 2 sau 3 acelor familii pe care le stiam eu ca sunt mai nevoiașe decat cele nevoiase. Am în cap fiecare zambet. Fiecare mama care lua pachetul cu dreapta și în stânga ținea un copil. Poate al 3-lea. Sau al 4-lea. Stiu cum seara după ce fiecare a primit prin extragere prin tombolă pentru a nu face discriminare, m-am dus cu tata cu masina la acele familii ai căror copii au scris scrisorile despre care ziceam. Vedeți în minte putin imaginea. - seara de iarnă. Decembrie. Putina zăpadă si semi înghețat pe jos. Întuneric și doar câteva becuri care luminau străzile. Liniste. Geamurile înghețate si aburite pana la mijloc. Miros de fum. Porțile descuiate, intram in curte, tip-til să nu ne audă, eu cu tata, băteam in gemuletul mic de la usa de lemn care făcea legatura între mediul nostru si al lor. Între frig si cald. Deschide ușa. Îi vedeam în sânul familiilor lor. Copiii, ochii mari și părinții asa cu un zâmbet ... nu de bucurie ... de împăcare ... de mulțumire ... le dădeam cutia ... unii au desfăcut-o de față cu mine. Îmi aduc aminte cum o fetiță a primit un set de medic ... a sărit efectiv in sus de bucurie si a venit si s-a agățat de piciorul meu. Nu mi dădea drumul. Era magie jur. Apoi părinții au pus-o sa imi zică o poezie. Era atata de entuziasmată încât vorbea sacadat. Mult prea emoționant. Asta era bucuria mea si a familiei mele. Am reușit să facem asta. Atât. Uitasem zilele de munca,drumurile la Brașov după cutii, împachetarea lor acasă, aglomerarea casei și a timpului nostru dinainte de sărbători. Toate s-au sters. Copiii fericiți au rămas.

 

 

 

 

 

BUCURIA DIN CUTIE - 2018

02 martie 2021